Grup de Suport pentru Femei în Timișoara
Facilitat de: Maria Măcărescu Ciobanu – Psiholog clinician, Consilier & Psihoterapeut integrativ
Frecvență: de 2 ori pe lună, întâlniri fizice, în Timișoara
Format: grup restrâns, atmosferă sigură, confidențială și empatică
Este un spațiu cald, conținător și sigur în care femeile pot vorbi liber despre emoțiile, provocările și experiențele lor, fără judecată. Scopul grupului este sprijinul reciproc, vindecarea emoțională, normalizarea trăirilor și găsirea unor resurse interioare noi.
Pentru femei care:
• se simt copleșite, anxioase sau epuizate
• trec prin schimbări importante în viață ( despărțire, divorț, infertilitate)
• se confruntă cu singurătate, stres sau dificultăți relaționale
• au nevoie să fie înțelese, ascultate și susținute
• își doresc să-și conecteze vocea interioară și să se reconstruiască emoțional
De două ori pe lună, întâlniri de 90 de minute.
Număr limitat de locuri pentru a păstra intimitatea și calitatea grupului.
1. Gestionarea anxietății și a suprasolicitării emoționale
– cum recunoaștem semnele;
– tehnici de autoreglare.
2. Relația cu propria persoană
– cum se formează stima de sine;
– critica interioară vs. compasiunea de sine.
3. Limite sănătoase în relații
– cum spunem „nu” fără vinovăție;
– cum ne protejăm energia.
4. Vindecarea emoțională și credințele limitative
– identificarea tiparelor;
– cum schimbăm discursul interior.
5. Burnout emoțional și oboseala cronică
– semne, cauze, strategii de recuperare.
6. Răni relaționale și atașament
– anxietate în relații;
– frica de abandon, nevoia de validare.
7. Femeia între roluri
– parteneră, fiică, mamă, profesionist — cum ne găsim echilibrul.
8. Vulnerabilitate, rușine și presiunea socială
– cum normalizăm emoțiile;
– cum ne dăm voie să cerem ajutor.
• un spațiu sigur în care să fie auzite
• reducerea anxietății și a tensiunii emoționale
• claritate în relații și situații de viață
• conectare cu alte femei cu experiențe similare
• susținere psihologică profesionistă
• exerciții și instrumente practice pentru echilibru emoțional
Pentru înscrieri și detalii legate de cost pe WhatsApp la 0723521067